Circa 200 de contribuabili care au vizitat astăzi oficiul de deservire a clienților din mun. Chișinău al Centrului de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) au primit de la responsabili din cadrul instituției mărțișoare, însoțite de felicitări prilejuite de sosirea primăverii din partea directorului interimar al CTIF, Vitalie Coceban.
Reprezentanții instituției, în numele directorului acestea, le - au urat clienților CTIF o primăvara frumoasă care să înflorească întregul an. O primăvară cu noi speranțe și pace în suflet, gingășie și dragoste, putere și multe realizări.
Totodată, responsabilii CTIF le-au mulțumit clienților pentru faptul că au ales serviciile oferite de instituție, dând asigurări că specialiștii săi vor depune eforturi maxime pentru a îmbunătăți în continuare calitatea serviciilor oferite.
Misiunea de bază a CTIF este administrarea și dezvoltarea sistemelor informaționale în domeniile finanțe publice, fiscal, vamal și achiziții publice, implementarea tehnologiilor informaționale, asigurarea bunei funcționări a serviciilor electronice, dezvoltarea soluțiilor IT noi de natură să contribuie la edificarea societății informaționale în țara noastră.
Serviciul de presă al CTIF
2 martie 2020