Curs de instruire a declarantului vamal

Centrul de instruire și dezvoltare profesională din cadrul Instituției Publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” va desfășura, în perioada mai – iunie 2022, „Cursul de instruire primară a declarantului vamal”.

Programul de instruire va cuprinde următoarea agendă: 

  • Regimuri vamale;
  • Introducerea și scoaterea bunurilor de către persoane fizice;
  • Control vamal;
  • Drepturi de import și export;
  • Metode de determinare a valorii la vamă;
  • Procedura de tranzit utilizată pe teritoriul RM, etc.

Instruirea are durata de 150 de ore și se va desfășura online, pe platforma ZOOM, care urmează să fie instalată de fiecare participant la accesarea acestui link. De asemenea, participarea la curs necesită înregistrare prealabilă, prin completarea formularului de participare.

Cursul este contra cost, prețul acestuia fiind de 3600 lei per persoană. La sfârșitul instruirii, participanților li se vor înmâna Certificate de participare.

Informații adiționale pe partea cursului de instruire pot fi obținute prim apelarea Centrului de Instruire și dezvoltare profesională la unul din cele două numere de telefon: (022) 822-032, 068669942.