Bilanțul activității CTIF în anul 2019 și prioritățile pentru anul 2020, prezentate în ședința Colegiului Ministerului Finanțelor

În ședința lărgită de luni, 3 februarie, a Colegiului Ministerului Finanțelor, la care au participat Prim-ministrul dl Ion Chicu, conducerea Ministerului Finanțelor și ale entităților subordonate acestuia, au fost expuse patru prezentări, inclusiv prezentarea raportului de activitate al Centrului de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) în anul 2019 și prioritățile instituției pentru anul 2020.

În prezentarea nominalizată, directorul interimar al CTIF, Vitalie Coceban, a subliniat că instituția și-a onorat pe cinste obiectivele asumate privind asigurarea funcționalității neîntrerupte a sistemelor informaționale ale Ministerului Finanțelor, Serviciului Fiscal de Stat și Serviciului Vamal, administrarea infrastructurilor info-comunicaționale, dezvoltarea soluțiilor digitale noi și prestarea serviciilor electronice pentru cetățeni, agenți economici, autorități și instituții publice. 

Vitalie Coceban a enumerat mai multe rezultate concludente ale activității instituției în ceea ce privește administrarea și mentenanța infrastructurii sistemelor informaționale și de comunicare,  acordarea suportului tehnic și metodologic utilizatorilor acestor sisteme, proiectarea și implementarea soluțiilor IT avansate, concluzionând că echipa CTIF a reușit să asigure buna funcționare a sistemului informațional din domeniul    finanțelor publice care are cea mai imensă infrastructură IT din cadrul sistemului e-guvernare al țării noastre. 

Referindu-se la prioritățile instituției pentru anul curent, directorul CTIF a menționat că una din ele este îmbunătățirea calității serviciilor prestate. Ne vom focusa pe crearea instrumentelor de prevenire a incidentelor, pe stabilirea unui sistem eficient de comunicare cu utilizatorii serviciilor oferite, pe tratarea incidentelor prin mentenanță preventivă și pe deservire până la ultima solicitare de asistență și suport, a declarat Vitalie Coceban. 

O altă prioritate vizează implementarea competențelor noi în domeniul managementului proiectelor, cu utilizarea pe larg a principiilor agile de dezvoltare a soluțiilor IT. Această abordare, a afirmat Coceban, ne va garanta realizarea rapidă a noilor soluții solicitate de cetățeni și mediul de afaceri, precum și executarea în termen a sarcinilor stabilite de fondatorul CTIF, Ministerului Finanțelor.

Totodată, directorul CTIF și-a  exprimat convingerea că echipa instituției va reuși să realizeze, împreună cu specialiștii Ministerului Finanțelor și ai autorităților din subordinea acestuia, proiectele ambițioase de modernizare a sistemului informațional al finanțelor publice preconizate pentru anul curent și să asigure furnizarea mai multor servicii electronice moderne pentru cetățeni.

Serviciul de presă al CTIF
4 februarie 2020

Etichete