Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) invită specialiștii începători în finanțe publice din cadrul autorităților publice centrale și locale să se înscrie la unul din cele cinci cursuri de instruire ce vor fi organizate de CTIF în prima săptămână a lunii decembrie 2019.
Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) anunță organizarea, în ultima săptămâna a lunii noiembrie, a două cursuri de instruire: unul pentru specialiștii în finanțe publice fără experiență în evidența contabilă din sistemul bugetar sau cu o experiență de până la doi ani de activitate din cadrul autorităților publice centrale și locale și altul - pentru specialiștii începători în finanțe publice din cadrul instituțiilor de învățământ din țară.
Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) invită agenții economici interesați de utilizarea sistemului informațional automatizat (SIA) „e – Factura” să se înscrie la unul din cele două cursuri de instruire cu această temă, pe care CTIF le va organiza la 15 și 29 noiembrie 2019. Cursurile au o durată de patru ore fiecare și vor fi desfășurate la sediul Centrului de instruire în finanțe al CTIF amplasat pe adresa: mun. Chișinău, str. Pușkin 45, etajul 2.
În prima jumătate a lunii noiembrie, Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) va organiza două cursuri de instruire privind executarea bugetului în autoritățile publice de nivel local pentru specialiștii începători în finanțe publice din cadrul autorităților publice locale de nivelul întâi și, respectiv, din instituțiile de învățământ, și altele două – cu tema „Introducere în finanțe publice” - pentru specialiștii de profil din cadrul instituțiilor publice.
Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) invită persoanele care doresc să devină declaranți vamali să se înscrie la cursul de instruire primară a declarantului vamal, organizat de CTIF în perioada 4 noiembrie - 10 decembrie 2019. După susținerea testelor, audienții vor primi certificate de absolvire a cursului de instruire, document necesar pentru angajare în calitate de declarant vamal.
Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) anunță că, în perioadele 7 – 9 octombrie și 15 – 17 octombrie, va organiza următoarele două cursuri de instruiri privind executarea bugetului în autoritățile publice și utilizarea modulelor respective ale Sistemului Informaţional de Gestionare a Finanţelor Publice (SIGFP). Cursurile sunt destinate specialiștilor începători în finanțe publice din cadrul autorităților publice locale de nivelul întâi și, respectiv, din cadrul autorităților publice centrale.
Drepturi de autor © 2024. Toate drepturile rezervate.
Elaborat de echipa CTIF