Peste 176,6 mii de persoane au beneficiat de asistență consultativă și tehnică oferită de Centrul de apel al CTIF

Numărul persoanelor care au solicitat, în anul 2018, asistență consultativă și tehnică din partea Centrului de Apel al Instituției publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF) a crescut, față de anul 2017, cu 21,5% și a constituit peste 176,6 mii. Practic toate persoanele care au adresat cereri de acordare a asistenței la telefonul Centrului de Apel 0 8000 1525 au primit răspunsurile corespunzătoare în termenele stabilite.

Potrivit unui raport al Direcției asistență clienți care deservește Centrul de Apel, cele mai multe cereri de acordare a asistenței – peste 138,2 mii - au parvenit de la agenți economici. De la persoane fizice au fost recepționate circa 24,8 mii de cereri, iar de la autoritățile și instituțiile publice – peste 13,6 mii.

Cele mai frecvente întrebări adresate Centrului de Apel au vizat aspecte legate de procedura de obținere/prelungire a semnăturii electronice, utilizarea Sistemului Informațional Automatizat (SIA) Declarația electronică, a portalului www.servicii.sfs.md, a noului SIA „Registrul de Stat al Achizițiilor Publice”( MTender), precum și de aplicarea Legii nr.270/2018 cu privire la sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.

Amintim că Centrul de Apel al CTIF acordă suport consultativ privind utilizarea funcționalităților SIA MTender și aplicarea prevederilor Legii nr.270/2018, cu începere din luna octombrie 2018 și, respectiv, din luna decembrie 2018. În primul caz, Centrul de Apel a oferit asistență consultativă pentru mai bine de 1,5 mii de solicitanți, iar în al doilea caz – pentru circa 1,8 mii de angajați din cadrul autorităților și instituțiilor bugetare.

În raport se mai arată că în decursul anului 2018 operatorii Centrului de Apel au recepționat și au răspuns la peste 207,6 mii de apeluri telefonice (media zilnică - 827 de apeluri) și la 4,5 mii de solicitări prin poșta electronică (media zilnică – 18 e – mail –uri).

Centrul de Apel cu numărul 0 8000 1525 funcționează zilnic, de luni până vineri, între orele 8.00 și 17.00. Apelurile la acest telefon sunt gratuite și pot fi efectuate din orișicare localitate a republicii de la orice telefon fix sau mobil. 

Serviciul de presă al CTIF
22 ianuarie 2019

gov.md

mf.gov.md

servicii.gov.md