semnături electronice de la CTIF

Semnătura electronică devine tot mai solicitată de către cetățenii din țara noastră. În nouă luni ale anului curent, numărul persoanelor fizice care au primit semnături electronice de la Centrul de înregistrări al Instituției publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF) a crescut, față de aceeași perioadă a anului 2018, cu 11,6% și a depășit cifra de 12,7 mii. În acest răstimp, numărul cetățenilor care și-au reînnoit certificatul cheii publice a alcătuit 11,2 mii.

Datele Centrului de înregistrări al CTIF arată că, în perioada de referință, numărul  persoanelor fizice și juridice care au primit semnături electronice eliberate de instituție a sporit, față de nouă luni ale anului trecut, cu 7,6% și a totalizat circa 15,3 mii. Conform situației din 30.09.2019, numărul total al persoanelor fizice și juridice care dețin semnături electronice eliberate de CTIF constituie peste 22,8 mii. 

Deținătorii semnăturii electronice pot semna de la distanță, în regim on – line și non stop, acte, rapoarte, cereri, fără a sta la coadă în oficiile instituțiilor publice, economisind astfel timp și bani. 

Centrul de înregistrări al CTIF eliberează solicitanților, la cerere, certificatul cheii publice și dispozitivul de creare a semnăturii electronice (stick) și încheie cu ei contractul de prestare a  serviciilor de certificare în domeniul semnăturii electronice pe un termen de un an. Certificatul cheii publice, din considerente de securitate, se reînnoiește odată în an, la încheierea termenului de valabilitate. 

Doritorii de a obține semnături electronice de la CTIF pot completa cererea respectivă în regim on – line, accesând link – ul https://office.fsi.md/pki/office/create-order-1 sau la unul din cele două Centre regionale de înregistrare ale instituției localizate în Chișinău, str. Constantin Tănase 6, etajul 3, biroul 303, și Bălţi, str. Ştefan cel Mare 128, biroul 103. 

Persoanele interesate pot să-și programeze vizita la unul din aceste centre la Centrul unic de apel 080001525 al Serviciului Fiscal de Stat, deservit de operatorii Direcției suport clienți a CTIF.  

Informații suplimentare despre procedura de obținere a semnăturii electronice le puteți afla de la specialiștii Centrului de înregistrări al CTIF la tel: 022 822 040.

Serviciul de presă al CTIF
11 octombrie 2019