Mesaj de felicitare dedicat Zilei Financiarului

Stimați reprezentanți ai sistemului financiar, 

Astăzi, 15 august, este marcată cea de-a 26-a aniversare a sărbătorii profesionale – Ziua financiarului. Cu prilejul frumosului eveniment, am plăcerea să adresez tuturor angajaților domeniului financiar cele mai sincere felicitări și urări de bine din partea întregii echipe a Instituției Publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe”.

Domeniul Dvs. de activitate solicită competențe avansate, gândire analitică și strategică, precum și responsabilitate și dăruire. Totodată, actualmente, domeniul financiar traversează etapa de digitizare intensă, iar I.P. „CTIF”, în calitate de administrator tehnico – tehnologic al sistemului informațional al Ministerului Finanțelor, participă activ în acest proces. În contextul respectiv, îmi exprim profunda recunoștință pentru strânsa cooperare, întru dezvoltarea continuă a sectorului financiar din Republica Moldova.

Cu ocazia sărbătorii profesionale mulțumesc tuturor reprezentanților domeniului financiar, pentru contribuția pe care o aduceți în dezvoltarea societății și vă urez sănătate, succese și optimism în realizarea sarcinilor de lucru.

La mulți ani prosperi!

Cu deosebit respect
 Directorul I.P. „CTIF”, 
Vitalie Coceban