Reprezentanți ai Centrului de Tehnologii Informaţionale în Finanţe (CTIF) au înmânat zilele trecute dulciuri și daruri de Crăciun la circa 100 de copii de la centrele comunitare pentru copii și tineri „Vatra” și „Eurica” și Centrul de plasament de tip familial Smal grup Homes din mun. Chișinău. Darurile au fost procurate de comitetul sindical al CTIF din donațiile făcute de angajații instituției.
La Centrele comunitare pentru copii și tineri „Vatra” și „Eurica”, cadourile au fost înmânate în cadrul matineurilor de sărbătoare. Copiii au răsplătit darurile primite cu colinde, dansuri şi poezii. La finalul matineurilor, responsabilii ai centrelor menționate au mulţumit angajaților CTIF pentru contribuția personală la procurarea darurilor de Crăciun pentru copiii defavorizați, subliniind că instituțiile lor își doresc aprofundarea relațiilor de cooperare cu CTIF.
Reprezentanții CTIF, Nicolai Țurcanu, șef al Direcției gestionarea datelor în domeniul fiscal, și Oleg Vîrlan, șef al Direcției asistență clienți, au adresat din partea angajaților CTIF felicitări copiilor şi pedagogilor cu prilejul sărbători de iarnă, subliniind că pentru ei a fost o plăcere să facă o surpriză de Crăciun copiilor care au nevoie de ajutor.
Centrele comunitare de copii și tineri „Vatra” și „Eurica” sunt frecventate de minori aflați în situații de risc și cu comportament deviant, iar Centrul de plasament de tip familial Smal grup Homes – de copii ce provin din familii vulnerabile.
Serviciul de presă al CTIF
24 decembrie 2019