La data de 17 decembrie 2020, a avut loc Conferința internațională jubiliară „CFPI după un deceniu – privire în viitor”, destinată auditorilor interni din sectorul public din Republica Moldova, cu prilejul împlinirii a 10 ani de la adoptarea Legii nr.229/2010 privind controlul financiar public intern, document care a deschis porțile pentru dezvoltarea funcției de audit intern și a sistemului de control intern managerial.
Serviciul Fiscal de Stat în colaborare cu I.P. „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” lansează din data de 17.12.2020 un ciclu de cursuri de instruire online, cu titlu gratuit, cu tematica „Autentificarea în cadrul serviciilor fiscale electronice, inclusiv prin intermediul SIA „Cabinetul personal al contribuabilului””.
Centrul de Apel din cadrul Instituției Publice Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) a oferit suport pentru Comisia Electorală Centrală (CEC) în perioada Alegerilor prezidențiale din anul curent. Astfel, acest proiect a fost o nouă provocare pentru Instituție, similar campaniilor electorale din anii precedenți, dintre cele mai recente fiind Referendumul și Alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.
25 de specialiști din domeniul finanțelor publice au participat la instruirea „Achiziții publice” desfășurată de către Centrul de instruire în finanțe din cadrul Instituției Publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe”. Evenimentul a avut loc online, în perioada 11-12 noiembrie la inițiativa Ministerului Finanțelor.
În cadrul cursului au fost abordate următoarele subiecte-cheie:
În premieră, în acest an, Centrul de instruire în finanțe, subdiviziunea structurală responsabilă de organizarea și desfășurarea cursurilor de instruire din cadrul Instituției Publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” a lansat un nou curs online în domeniul finanțelor publice, cu genericul: „Particularitățile salarizării personalului din sectorul bugetar”.
În perioada 27-29.10.2020, Centrul de instruire din cadrul Instituției Publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF), a desfășurat un curs online, pe platforma Zoom, cu genericul „Activitatea de audit intern în contextul pandemiei COVID-19”.
Drepturi de autor © 2024. Toate drepturile rezervate.
Elaborat de echipa CTIF