Instituția Publică „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (I.P. „CTIF”), deschide programările pentru cursurile de instruire „Modul de utilizare a SIA „Cadastrul Fiscal 2.0””.
Joi, 24 noiembrie și 08 decembrie 2022, orele 9:00 – 11:00, cursurile vor avea loc prin intermediul platformei Zoom.
Instruirile sunt deschise perceptorilor fiscali a căror responsabilități includ gestionarea obiectelor cadastrale, gestiunea conturilor pe obiectele cadastrale, efectuarea rapoartelor, precum și realizarea operațiunilor de amânare și de acordare a scutirilor.
Scopul primordial al cursurilor este prezentarea funcționalităților sistemului și descrierea procesului de lucru în sistemul SIA „Cadastrul fiscal 2.0”, iar în cadrul acestora vor fi abordate subiecte precum:
- Administrarea obiectelor cadastrale;
- Obiecte neasignate și eronate;
- Contribuabili neidentificați;
- Rapoarte generale (în procesare și așteptare), etc.
Durata cursurilor de instruire constituie 2 ore, costul per persoană fiind de 400 lei. La finalul cursurilor se va înmâna Certificatul de participare.
Doritorii de a participa la cursuri urmează să se înscrie în prealabil, în regim online accesând următorul link: https://forms.gle/pGEFstWES7AsmJtQ7.
Mai multe detalii le puteți obține la numărul de telefon 068669942 sau 022 822 032.