Începând de astăzi, Ministerul Finanțelor și Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) desfășoară două cursuri noi de instruire: unul - pentru specialiștii începători în finanțe publice din cadrul autorităților publice locale (APL) de nivelul doi și altul - pentru aceeași categorie de specialiști din cadrul instituțiilor bugetare. Cursurile sunt desfășurate în baza noilor module ”Planificarea bugetară în APL de nivelul doi” și, respectiv, ”Introducere în finanțele publice”, aprobate de Ministerul Finanțelor.
Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) îndeamnă agenții economici interesați să participe la unul din cele trei cursuri de instruire privind utilizarea sistemului informațional automatizat e – Factura, pe care le va organiza în ultimele trei zile de vineri a lunii septembrie. Primele două cursuri programate pe 13 și 20 septembrie vor fi ținute în limba română, iar al treilea – pe 27 septembrie - în limba rusă.
Sistemul Informațional Integrat de Evidență Contabilă pentru Autoritățile Publice (SIIECAP) bazat pe platforma 1C, dezvoltat și administrat de „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF) devine tot mai solicitat de către autoritățile și instituțiile publice din țară. În opt luni ale anului curent, numărul entităților care utilizează acest sistem s-a ridicat la 976.
Ministerul Finanțelor și Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) au lansat astăzi, 19 august, un nou modul de instruiri pentru specialiștii începători în finanțe publice din cadrul autorităților și instituțiilor publice, dedicat planificării bugetare și utilizării modulului Planificarea bugetară a Sistemului Informaţional de Gestionare a Finanţelor Publice (SIGFP) administrat de CTIF.
Directorul Centrului de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF), Corneliu Jaloba, a adresat astăzi, în numele administrației CTIF, un mesaj de felicitare prilejuit de sărbătoarea profesională a lucrătorilor din sistemul financiar - Ziua financiarului, marcată la 15 august, angajaţilor Ministerului Finanțelor și subdiviziunilor acestuia, tuturor celor care activează în sectorul financiar al țării.
Stimaţi colegi,
Directorul Centrului de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF), Corneliu Jaloba, a adresat astăzi, în numele administrației și întregului colectiv al instituției, un mesaj de felicitare angajaților Serviciul Fiscal de Stat cu prilejul sărbătorii profesionale a lucrătorului Serviciul Fiscal care este marcată la data 1 iulie a fiecărui an.
Drepturi de autor © 2024. Toate drepturile rezervate.
Elaborat de echipa CTIF