În perioada 20-23 iunie, Centrul de instruire din cadrul Instituției Publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (I.P. „CTIF”) a desfășurat cursul de instruire la distanță cu tematica „E-Managementul Documentelor”. La eveniment au participat 65 de angajați ai Direcției Generale Asistență Socială și Sănătate (DGASS) din cadrul Primăriei Municipiului Chișinău.
Sistemul informațional permite circulația, stocarea și gestiunea documentelor în orice format electronic, inclusiv imagini ale acestora. Astfel, în cadrul cursului, participanții au aflat despre funcționalitățile sistemului, modalitățile de gestionare a documentelor, clasificarea eficientă și accesibilitatea documentelor, precum și alte elemente necesare de a fi cunoscute în activitatea de lucru.
Ne bucură faptul că reprezentanții Direcției Generale Asistență Socială și Sănătate s-au numărat printre primii participanți la acest curs de instruire pe cât de util, pe atât de important în activitatea de zi cu zi a funcționarilor publici. Receptivitatea, deschiderea și interesul manifestat de către DGASS au facilitat o frumoasă și strânsă colaborare, fapt pentru care le suntem recunoscători.
La rândul său, doctorul în medicină și șeful adjunct al Direcției Asistență Socială și Sănătate din cadrul Primăriei Chișinău, Boris Gîlca a menționat atât utilitatea cursului, cât și aplicabilitatea acestuia pentru funcționarii Primăriei:
„Volumele mari de corespondență, documentele receptionate în Direcția Asistență Socială și Sănătate trebuie procesate rapid, cu toată responsabilitatea asupra deciziilor și controlul executării acestora. În special când vorbim de asistența medicală sau protecția socială, fiindcă vorbim de beneficiari care au necesități imediate. Anume e-Managmentul documentelor vine să asigure rapiditatea deciziilor, vizualizarea subiectului în executare, dar și controlul de execuție în termen, ca și posibilitatea de acces la documentele /corespondența din arhivă. Este un mare beneficiu atât pentru angajații noștri, cât și pentru beneficiari”, a declarat Gâlcă.
Amintim că vastul portofoliu de servicii și produse puse la dispoziția contribuabililor de către Instituția Publică „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (I.P. „CTIF”), cuprinde și prestarea serviciilor de instruire în domeniul finanțelor publice, a contabilității, achizițiilor publice, vamal și altele. Astfel, Centrul de instruire desfășoară cursuri pentru autorități publice centrale, autorități publice locale, instituții bugetare, întru dezvoltarea continuă a capacităților profesionale ale funcționarilor publici.
Toți cei interesați de a participa la cursurile desfășurate de către Centrul de instruire, sunt îndemnați să acceseze pagina web www.ctif.gov.md sau pagina oficială de facebook I.P. „CTIF”, unde se pot informa despre cursurile planificate. De asemenea, informații adiționale pot fi obținute la numerele de telefon (022) 822-032 sau 068669942.