Tot mai multe autorități și instituții publice din raioanele republicii utilizează serviciile IT prestate de CTIF

În primele trei luni ale anului, Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) a încheiat contracte de prestare a serviciilor IT pentru anul 2019 cu mai bine de 1,1 mii de autorități și instituții bugetare din raioanele republicii. Aceste servicii sunt acordate de către reprezentanții CTIF în teritoriu, care oferă, totodată, consultanță și suport tehnic utilizatorilor Sistemului Informațional de Gestionare a Finanțelor Publice (SIGFP) al Ministerului Finanțelor din toate unitățile administrativ – teritoriale ale țării.

Majoritatea contractelor de prestare a serviciilor IT încheiate de reprezentanții CTIF în teritoriu vizează executarea lucrărilor de deservire tehnică a rețelelor de calculatoare și echipamentelor de rețea, a stațiilor de lucru și serverelor, deținute de Direcțiile raionale de finanțe, primării, instituții de învățământ și alte instituții publice din raioanele republicii. Restul contractelor prevăd lucrări de implementare și de mentenanță a Sistemului Informațional Integrat de Evidență Contabilă în Autoritățile Publice pe platforma 1C (SIIECAP), administrat de CTIF și utilizat în 573 de autorități și instituții publice din 34 de raioane ale țării.

Iurie Petcu, șef al Direcției prestări servicii în teritoriu din cadrul CTIF, a relatat că, în perioada de referință, cei 32 de reprezentanți ai CTIF în teritoriu au oferit beneficiarilor SIIECAP pe platforma 1C peste 3,5 mii de consultații privind utilizarea funcționalităților acestui sistem. Sursa citată a mai arătat că reprezentanții CTIF au acordat autorităților și instituțiilor bugetare din raioanele republicii suportul consultativ și tehnic necesar pentru utilizarea conformă a celor patru module ale SIGFP al Ministerului Finanțelor.

La finalul primului trimestru, modulele SIGFP erau utilizate de mai bine de 10 mii de utilizatori (conducători, contabili și economiști din cadrul autorităților și instituțiilor bugetare). În același trimestru, la modulele SIGFP au fost conectați circa 650 de utilizatori noi.

Reprezentanții CTIF în teritoriu acordă suportul consultativ și tehnic necesar utilizatorilor modulelor SIGFP prin telefon sau prin poșta electronică. Tot ei execută lucrările prevăzute în contractele încheiate de CTIF cu autoritățile și instituțiile publice din teritoriu la locurile de muncă ale clienților, fie în municipii, centre raionale sau localități rurale.

Persoanele care au nevoie de suport tehnic din partea reprezentanților CTIF în teritoriu pot găsi numele și datele lor de contact pe pagina web oficială a CTIF www.ctif.gov.md, accesând link – ul https://ctif.gov.md/node/53.

Serviciul de presă al CTIF
16 aprilie 2019

gov.md

mf.gov.md

servicii.gov.md