Manageri școlari apreciază utilitatea instruirilor în domeniul managementului financiar

Managerii instituțiilor de învățământ care au participat la primul curs de instruire la distanță cu tema: „Managementul financiar pentru directorii de școală”, desfășurat săptămâna trecută, în premieră, de către Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF), apreciază oportunitatea și utilitatea acestor instruiri pentru activitatea lor cotidiană.

Potrivit lui Dumitru Bob, director al Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din Sipoteni, raionul Călărași, majoritatea absolută a managerilor școlari din țară sunt pedagogi de profesie, dispun de cunoștințe vagi în materie de management financiar și au nevoie de instruiri profesioniste în acest domeniu. „Noi am avut trei zile norocoase în care am acumulat multiple cunoștințe utile despre „bucătăria finanțelor” într-o instituție de învățământ: planificarea bugetului, calendarul bugetar, raportarea financiară, informații strict necesare pentru directori care poartă răspundere de executarea bugetului instituției”, a afirmat Dumitru Bob.

Daniela Donoagă, directoarea Liceului Teoretic „Alecu Russo” din Cojușna, raionul  Strășeni, și-a exprimat certitudinea că programul de formare „Managementul financiar pentru directorii de școală” va avea un impact pozitiv asupra procesului de planificare a bugetelor instituțiilor de învățământ, în scopul raționalizării resurselor financiare pentru a asigura un proces educațional de calitate. Ea a apreciat importanța schimbului de experiență între participanții la instruiri, dar și valoarea soluțiilor oferite de formatorul cursului la problemele enunțate de aceștia. Directoarea a recomandat și altor manageri școlari să se includă în procesul de formare financiară, inițiat de CTIF, pentru a-și ajusta cunoștințele în domeniul managementului financiar la cerințele timpului.

În opinia Nataliei Manea, directoarea gimnaziului „Dumitru Roman” din satul Drochia,  raionul Drochia, cele trei zile de instruiri au fost utile atât pentru managerii școlari  începători, cât și pentru cei cu experiență. „Limbajul accesibil despre procedurile și practicile de gestionare a finanțelor instituției de învățământ, utilizat de formatorul instruirilor, Galina Colun, șef al Direcției finanțe a Consiliului raional Orhei, dar și profesionalismul acesteia ne-au ajutat să însușim mai bine „secretele” managementului financiar”, a menționat Natalia Manea. Totodată, ea a salutat formatul online de desfășurare a instruirilor, pronunțându-se pentru continuarea utilizării acestui format convenabil pentru managerii școlari și pe viitor. 

Noul ciclu de instruiri la distanță „Managementul financiar pentru directorii de școală”, lansat de CTIF, are drept obiectiv formarea și dezvoltarea cunoștințelor teoretice și practice în domeniul managementului financiar al instituției de învățământ, în particular organizarea procesului de planificare bugetară, calendarul bugetar, bugetarea pe programe și performanță, aplicarea modulelor de planificare bugetară în cadrul  Sistemului Informațional de Gestionare a Finanțelor Publice, administrat de  CTIF. 

La primul curs de instruire au participat 22 de directori de licee și gimnazii din 13 raioane ale republicii și din mun. Chișinău. 

Serviciul de presă al CTIF
11 mai 2020