CTIF a stabilit relații de cooperare cu parteneri din Estonia

Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) va beneficia de oportunități pentru preluarea celor mai bune practici ale companiilor IT estoniene în materie de dezvoltare, administrare și asigurare a securității cibernetice ale sistemelor informaționale utilizate în domeniile finanțe publice, achiziții publice și fiscal. Acesta este primul bilanț al vizitei de studiu, efectuată recent la Tallinn de o delegație a CTIF, condusă de directorul adjunct al Centrului, Vadim Muntean.

Vizita delegației CTIF a fost organizată cu concursul ambasadei Republicii Moldova în Estonia în cooperare cu Departamentul relații internaționale și UE al Ministerului finanțelor al Republicii Estonia. Membrii delegației au avut o serie de întrevederi cu responsabili din cadrul Ministerului finanțelor, Departamentului pentru taxe și vamă, Autorității pentru sistemele informaționale, Centrului de partajare a serviciilor contabile și Centrului de informare E-Estonia Showroom, la care s-au familiarizat cu experiența colegilor săi estonieni în materie de dezvoltare a serviciilor financiare electronice și au discutat oportunitățile de stabilire a relațiilor de cooperare în domenii de interes comun.

Membrii delegației, majoritatea - specialiști IT, au luat cunoștință de bunele practici ale estonienilor privind asigurarea securității cibernetice a sistemelor informatice ale instituțiilor publice și a spațiului informațional public; digitizarea procesului de achiziții publice la nivel național și implementarea sistemului electronic pentru achizițiile publice; dezvoltarea sistemelor informatice de evidență contabilă, precum și de alte subiecte actuale de care este preocupat în prezent CTIF.

Referindu-se la rezultatele vizitei în Estonia, Vadim Muntean a relatat că CTIF a stabilit contacte directe cu colegii săi estonieni în vederea dezvoltării relațiilor de cooperare în domenii de interes comun și oportunității lansării unui proiect de asistență tehnică privind organizarea instruirilor de către partea estoniană pentru specialiștii IT din Moldova care activează în domeniul finanțelor publice. Sursa citată a mai spus că delegația CTIF va face, în viitorul apropiat, și alte propuneri de cooperare cu parteneri estonieni, pe care le va prezenta, precum s-a convenit anterior, ambasadei Republicii Moldova în Estonia.

Serviciul de presă al CTIF
26 iunie 2019