Cursuri 1C

Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF) anunță organizarea, în luna iunie, a primelor trei cursuri de instruire pentru auditorii Curții de Conturi privind utilizarea Sistemului Informațional Integrat de Evidență Contabilă în Autoritățile Publice pe platforma 1C (SIIECAP), administrat de CTIF. Cele trei cursuri, cu o durată de cinci zile fiecare, se vor desfășura în perioadele 3 – 7 iunie, 10 – 14 iunie și 17 – 21 iunie. Ulterior, CTIF va mai organiza două instruiri cu aceiași tematică pentru auditorii Curții de Conturi.

Cursurile nominalizate au scopul de a oferi auditorilor suport consultativ și tehnic în materie de utilizare a modulelor SIIECAP, module ce facilitează procesele de lucru legate de procesarea documentelor primare în format electronic și introducerea informației în rapoartele financiare.  

Utilizarea acestui sistem informatic asigură automatizarea evidenței contabile a sectoarelor din gestiunea autorităților și instituțiilor publice. Fiind ajustat de către CTIF la planul de conturi și noua clasificație bugetară, SIIECAP este unicul program integrat ce conține toate modulele necesare pentru ținerea evidenței contabile conform cerințelor Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 216 din 28.12.2015 și asigură interacțiunea cu sistemele informaționale ale Ministerului Finanțelor, Serviciului Fiscal de Stat și Casei Naționale de Asigurări Sociale.
 
Cursurile la care participă auditorii din cadrul Curții de Conturi se desfășoară în grupuri de audienți cu un număr de 21 de persoane în incinta Ministerului Finanțelor, sala nr.2, etajul 4. 
 
CTIF este abilitat, prin hotărâre de Guvern, să acorde suport instituțional în procesul de dezvoltare a capacităților profesionale ale specialiștilor ce activează în domeniile: finanțe publice, fiscal, vamal și achiziții publice. 

În primele cinci luni ale anului curent, CTIF a organizat trei cursuri de instruire privind utilizarea SIIECAP, la care au participat 30 de auditori interni și15 contabili din cadrul autorităților și instituțiilor publice bugetare care implementează acest sistem informatic.

Serviciul de presă al CTIF
3 iunie 2019