bilant instruire

În decursul săptămânii curente, Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) a organizat  trei cursuri de instruire dedicate planificării bugetare și utilizării modulelor respective ale Sistemului Informaţional de Gestionare a Finanţelor Publice (SIGFP). Un  curs de instruire, cu o durată de patru zile, a fost destinat specialiștilor începători în finanțe publice din cadrul autorităților publice centrale și instituțiilor subordonate, iar celelalte două, cu o durată de o zi, specialiștilor din cadrul instituțiilor de învățământ din raioanele republicii. 

Instruirile a fost desfășurate în baza noilor module ”Planificarea bugetară pentru autoritățile publice centrale” și ”Planificarea bugetară pentru instituțiile de învățământ”, elaborate de experți în domeniu și aprobate de Ministerul Finanțelor.  

La încheierea cursurilor, mai mulți participanți au remarcat că instruirile le-au oferit oportunitatea de a cunoaște mai bine sistemul bugetar, procesul bugetar și planificarea bugetară, dar și practica utilizării modulelor SIGFP, ceea ce le va de real folos în activitatea lor zilnică.

Instruirile au fost moderate de experți în domeniu și formatori ai CTIF. Accentul a fost pus pe studierea principalelor aspecte teoretice privind planificarea bugetară, dar și pe utilizarea modulelor Planificarea bugetară și e – Alocații ale SIGFP. Toate temele studiate de audienți au fost finalizate cu exerciții practice, paneluri de discuții și lucru în grup.

Anterior, CTIF a mai organizat două cursuri de instruire pentru specialiștii începători în finanțe publice din cadrul autorităților publice locale cu tema ”Planificarea bugetară pentru autoritățile publice locale de nivelul întâi” și încă două cursuri pentru aceeași categorie de specialiști, cu temele: „Planificarea bugetară pentru autoritățile publice locale de nivelul doi” și, respectiv, „Introducere în finanțe publice”. În cadrul celor patru cursuri au fost instruiți per total 56 de specialiști în finanțe publice.

Cursurile de instruire sunt organizate de CTIF în conformitate cu Programul de instruiri pentru specialiștii din sistemul finanțelor publice în anul 2019, aprobat de Ministerul Finanțelor. Informații suplimentare despre desfășurarea acestor cursuri pot fi obținute la Centrul de instruire în finanțe al CTIF, tel: 022 822 032, 068669942.  

Serviciul de presă al CTIF
20 septembrie 2019